Review

Aparat dentar – 10 lucruri pe care mi-as fi dorit sa le stiu inainte

Aparat dentar experienta
Written by Oana

Aparat dentar, intre moda si necesitate. Lucruri pe care mi-as fi dorit sa le stiu inainte sa-mi pun aparat dentar si cat de lung a fost intreg procesul. Daca atunci cand eram copii, aparatul dentar era un motiv de rusine, in ultimii ani acesta a devenit foarte popular. Unii spun ca a devenit chiar o moda sa porti aparat dentar.

In cazul meu nu a fost vorba de moda, ci de necesitate. Internetul este plin de sfaturi controversate pentru cei care vor sa isi puna aparat dentar. De aceea am simtit nevoia sa scriu un articol in care sa va povestesc experienta mea.

Mi-am pus aparat dentar la 22 de ani. Aveam un canin crescut pe caninul de lapte, care nu voia sa cada nicicum. Asadar, motivele mele au fost de natura estetica. O sa povestesc acum in ordine cronologica cum au decurs evenimentele si cum mi-am ales clinica dentara la care am mers.

  1. Aparat dentar – documentarea

Primul lucru pe care l-am facut eu si pe care trebuie sa il faceti si voi este sa va documentati. Ce presupune aceste lucru, care sunt costurile. Preturile pentru un aparat dentar difera foarte mult in functie de clinica. La o simpla cautare, o sa fiti uimiti de diferentele de pret de pe piata. De asemenea, pretul difera si in functie de tipul aparatului dentar. Exista aparat dentar metalic, de safir si incognito sau transparent.

Trebuie sa stiti faptul ca o clinica dentara care practica preturi mai mici nu inseamna neaparat ca aparatul are o calitate mai proasta. In mare, materialele sunt aceleasi, iar daca ortodentistul este bun, rezultatele sunt aceleasi. Pentru mine a contat foarte mult si aspectul financiar, fiind studenta la momentul respectiv. Si pretul aparatului difera in functie de care va doriti.

Eu am ales sa imi pun aparat metalic, si din motive financiare, dar nu numai. Desi e mai vizibil, aparatul metalic este mai puternic, deci poti avea rezultate mai rapide si nu este atat de pretentios la cafea si alte bauturi care pateaza. Aparatele de safir si cele transparente au sanse destul de mari sa se ingalbeneasca de la cafea, ceai, ciocolata sau alte alimente care pateaza si dintii. Ba chiar unei prietene care are aparat de safir i s-a desprins un bracket in timp ce manaca. Eu nu am avut niciodata aceasta problema la aparatul metalic si am mancat tot ce am vrut, fara restrictii.

Dupa ce mi-am facut documentarea si stiam ca imi doresc un aparat dentar metalic, mi-am ales clinica (una cu preturi acceptabile si cu multi clienti) si mi-am facut programarea pentru prima consultatie.

2. Prima programare pentru aparatul dentar

Prima programare pentru aparatul dentar a fost foarte importanta pentru ca atunci am intalnit-o ortodontista mea pentru prima oara si mi-a raspuns la toate intrebarile pe care le mai aveam. Pentru mine a contat foarte mult faptul ca a fost foarte prietenoasa si deschisa si m-am relaxat destul de mult.

La prima programare mi-a facut mulajul. Mulajul este un ca un material cleios, pe care ti-l pune pe dinti si trebuie sa il tii in gura cateva minute. Cand se intareste, vei vedea in marime naturala, cum arata dantura ta. Tot la prima programare trebuie sa completezi si o fisa de pacient in care trebuie sa spui daca suferi si vreo boala, alergii si ce medicamente iei.

Dupa ce mi-am facut mulajul si fisa de pacient, m-au trimis sa imi fac o radiografie dentara. Radiografia dentara se face foarte rapid si costa pana in 300 de lei. Cu ajutorul ei, doctorul vede exact cum sunt pozitionati dintii pe maxilar, cum arata radacinile lor si daca e nevoie de extractii inainte de a pune aparatul.

3. Interventia chirugicala

Da! Suna scary! Dar nu e. Eu am avut nevoie de o extractie. Asa ca, in cadrul aceleiasi clinici mi-am facut programare la medicul chirurg. Dupa cum spuneam mai sus, am avut un canin crescut peste altul. Asadar, caninul vechi trebuia indepartat. A fost pentru prima oara cand mi s-a extras un dinte si am avut emotii. Dar, va spun cinstit ca nu am simtit nimic, in afara de teama. Mi-a facut anestezie cu un ac foarte subtire, in gingie. Dupa extractie a fost nevoie sa astept 2 sau 3 zile ca zona sa se vindece. A costat cam 150 de lei.

Dupa, am revenit pentru un detartraj airflow si o spalare pe dinti profesionala pentru a-mi pregati dintii de aparat. A costat totul cam 200 de lei.

4. Montarea aparatului dentar

Probabil prima intrebare ar fi: este dureros? La mine nu a fost dureros, ci mai degraba incomod. Cum se monteaza aparatul dentar? In primul rand, ti se puna in gura un fel de gutiere de plastic, care iti tin gura deschisa si dintii descoperiti. Nu iti face griji in privinta salivei! Au un aspirator bucal, un tubulet care se pune sub limba. Asadar, nu vei saliva pe tine si nici nu te ineci cu saliva.

Apoi, se incepe montarea bracketilor. Dintr-o parte in cealalta. Am uitat sa mentionez ca eu am purtat aparat dentar doar pe arcada de sus. Atat am avut nevoie. Dintii de jos erau in regula. Dupa lipirea fiecarui bracket se foloseste o lumina speciala care intareste lipiciul. Dupa ce bracketii sunt lipiti, se pune arcul metalic care are rolul de a indrepta dintii. La mine, pentru ca a fost nevoie sa imi coboare dintele, am avut o sarmulita in plus. Sarmulita a fost legata de un bracket apropiat si de bracketul dintelui de sus, punand presiune pe el sa coboare. Tot procesul a durat in jur de 40 de minute, o ora. Nu a fost dureros, dar a fost cam incomod. Aparatul meu a costat 1000 de lei.

5. Primele zile cu aparat dentar

Primele zile cu aparatul dentar au fost destul de dificile. Simteam o presiune constanta pe dinti, ceva ma incomoda si nu ma simteam deloc in largul meu. Ortodontista mea mi-a spus ca o alta pacienta de a ei a cerut, dupa 3 zile, sa i se dea aparatul jos. Deci, va imaginati ca disconfortul este destul de mare. Si exista si durere, dar trece cu analgezice, gen ibuprofen.

Cand a trecut durerea? Cam dupa doua saptamani. Avem restrictii sa nu mananc alimente tari sau lipicioase. Mi s-a spus ca nu am voie guma de mestecat, pentru a nu se lipi de aparat.

6. Acomodarea cu aparatul dentar

Dupa cum va spunea, in vreo doua saptamani, deja aveam momente cand uitam ca il port. Un alt lucru pe trebuie sa il stiti este ca trebuie sa mergeti la control lunar. Asta pentru a va schimba elasticele si, la cateva luni, arcada de metal. Pe masura ce sunteti mai aproape de rezultatul final, arcada va fi din ce in ce mai groasa. Asa ca uneori mai aveti parte de cateva zile de durere. De asemenea, fiecare consultatie costa. La mine a fost 60 de lei fiecare consultatie.

7. Ranile si buzele uscate

Un alt lucru important pe care mi-as fi dorit sa il stiu inainte este faptul ca aparatul iti poate provoca rani. Iti poate agata obrazul, te poate intepa in timp ce mananci. Dar, din fericire, exista o solutie. Eu am primit, gratuit, o ceara, special pentru acest lucru. De fiecare data cand ma intepa sau ma ranea, luam o mica bucata de ceara si o puneam pe aparat, in locul care a ranea. Datorita ei, rana se vindeca destul de repede. In principiu, daca o puneti bine, ceara ramane acolo si cand mancati. Uneori eu cred ca o si mancam, dar noroc ca nu este toxica.

O alta problema pe care o aveam erau buzele uscate. Nu stiu exact care era motivul, dar buzele mele se uscau destul de tare cand purtam aparat. Asadar, va fi nevoie de multa hidratare si mult balsam de buze.

8. Igiena cu aparat dentar

Cred ca este de la sine inteles faptul ca atunci cand porti aparat dentar, igiena orala se schimba. Trebuie sa te speli mult mai atent si mult pe dinti. De asemenea, trebuie sa ai grija cu mancarea care poate ramane blocata in aparat. Pentru asta, exista periute interdentare. Sunt niste periute subtiri, care se introduc intre aparat si dinti. Ele elimina resturile de mancare ramase, pe care periuta normala de dinti nu le poate indeparta.

Pe langa faptul ca vei ajunge sa te speli pe dinti dupa fiecare masa, e important sa folosesti si apa de gura, pentru a te asigura ca mai ramane nimic acolo. Eu am incercat sa folosesc si ata dentara, dar nu prea m-am descurcat cu ea. Fiecare este diferit si fiecare isi poate face propria rutina de igiena orala, atat timp cat dintii raman curati.

9. Ce ai voie sa mananci cu aparat dentar

Am auzite multe persoane care spun ca nu ai voie sa mananci anumite lucruri cand porti aparat dentar. Nu este asa. Poti manca orice iti doresti. Iti vei da singur/a seama ce POTI sa mananci si ce nu. Adica, nu vei putea sa musti din mar, dar il poti maca taiat feliute. Nu vei putea sa mananci paine crocanta, chipsuri sau alune. Cel putin in prima luna. Eu am mancat toate aceste lucruri, dar dupa o luna, doua, cand mi-am dat seama cum sa le mananc corect.

De exemplu, aveam grija sa inmoi chipsul in gura, inainte de a-l mesteca. Mancam paine crocanta sau crutoane, dar le mestecam incet. Mancam chiar si alune sau migdale, dar intotdeauna aveam grija sa le mestec usor, doar cu maselele.

Deci, nu trebuie sa va restrictionati, doar sa va invatati cum sa le mancati corect. Adica, sa nu va intre in aparatul dentar sau sa nu va raneasca. Chiar si guma de mestecat puteti folosi, daca simtiti ca aveti control asupra situatiei. De asemenea, trebuie sa stiti ca daca va dor dintii, o bautura rece va ajuta sa va ameliorati durerea.

10. Cum mi-am dat aparatul dentar jos

Eu am tinut aparatul dentar 1 an si 6 luni, desi initial mi-a zis ca il voi tine 1 an. Desi ma obisnuisem cu el, abia asteptam sa vad cum arata dintii mei fara. Pentru a-mi da jos aparatul, nu a fost nevoie de nicio pregatire suplimentara. Doar o programare speciala, deoarece dureaza mai mult. Aceasta parte a fost destul de scary. Imi era teama.

Mi-a pus, din nou, gutierele pe care mi le-a pus atunci cand mi-a pus aparatul dentar. Mi-a desfacut, pe rand, elasticele si mi-a dat jos arcul de fier. Dupa, a inceput sa smulga, efectiv, cate un bracket. Punand presiune pe el, cu un instrument special, un fel de patent (suna horror, stiu), bracketul se desprindea. Mi-a dat, pe rand toti bracketii jos, dupa care mi-a curatat dintii de restul de lipici.

Nu a durut, am simtit doar presiune pe dinti si atat.Tot procesul a durat cam o ora. Prima senzatie era de euforie-tristete. Eram fericita ca scap de el, dar si trista pentru ca devenise o parte din mine, ma reprezenta.

Concluzii:

E foarte important sa stiti, ca dupa ce va dati aparatul dentar jos, nu s-a terminat totul. Adica, o sa purtati fie gutiera, fie contentie. Eu am contentie si ma bucur foarte tare. Gutierele sunt niste forme speciale, din plastic, personalizate, menite sa va tina dintii in aceleasi pozitii. Avantaje: le puteti da jos cand mancati sau cand mergeti undeva. Dezavantaje: sunteti tentati sa nu le purtati cat de des ar trebui si trebuie tot timpul spalate riguros.

Contentia mi se pare cea mai buna solutie. Este o sarmulita, ca un arc, lipit cu lipici special pe spatele dintilor. Nu se vede, nu se simte. Poate doar in primele zile cand dati cu limba pe ea. De asemenea, dupa ce va dati aparatul jos, e nevoie sa mergeti la un control o data la 6 luni. Contentia sau gutierele trebuie purtate si ele cativa ani, pentru ca dintii sa nu revina la pozitiile de dinainte.

De retinut:

Este foarte important sa va documentati inainte, sa stiti ce costuri financiare presupune acest proces si sa vedeti daca le puteti suporta. Un alt lucru foarte important este sa nu va doriti niciodata dinti perfecti. Dintii nu vor fi niciodata perfecti, poate doar daca va puneti fatete. Trebuie sa intelegeti ca acest proces dureaza si va va aduce dantura in starea cea mai buna posibila. Poate nu veti avea un zambet de vedeta, deoarece dintii pot fi mai mici, mai mari, mai lungi sau mai scurti. Aparatul dentar nu rezolva aceste lucruri.

Daca ati apucat sa citit tot, va multumesc si va las aici o poza cu dintii mei in prima cand mi-am pus aparat dentar si una in momentul in care l-am dat jos. Pozele nu sunt deloc editate si puteti vedea golul in locul dintelui extras:

Aparat dentar inainte dupa

Sper ca am reusit sa va raspund la o mare parte din intrebari cu experienta mea. Daca aveti nelamuriri, va rog sa imi scrieti in comentarii. Promit sa va raspund! Puteti citi mai multe din experientele mele aici.

Oana

About the author

Oana

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.